luni, 22 februarie 2010

Atentiune, atentiune! Mare conspiratie mare la orizont!

Yahoo-ul meu isi da duhul, sufocat de mesaje de atentionare cu privire la diavolescul si masonicul Codex Alimentarius.
Dupa sutele de mass-uri cu copii bolnavi de leucemie si cancer, si cu picioare rupte in paispe' pe care
eu trebuie neaparat sa-i ajut, acum au inceput atacurile conspirationisto- crestino- dietetice impotriva Codex Alimentarius si a unui fungicid pe numele lui Initium, asa ca m-am hotarat sa vad si eu despre ce este vorba de fapt...
Urla blogurile din Europa ca cica vor masonii sa ne extermine prin folosirea Initium si prin interzicerea vitaminelor!
M-am dus si eu pe siteul http://www.codexalimentarius.net, am dat SEARCH (ceea ce le recomand tuturor stressatilor si strsantilor) si am scris "vitamins". Ce am gasit? Pai am gasit faptul ca este reglementata cantitatea minima / maxima de vitamine care trebuie sa se gaseasca in alimente.. Este asta un lucru rau? eu zic ca nu, avand in vedere ca o hipervitaminoza nu este un lucru bun. La fel nu este de loc rau sa fie eliberate pe baza de reteta medicamentele si suplimentele alimentare... poate asa nu o sa mai auzim de femei moarte din cauza ca au inghitit "pastile de slabit 100% naturale" in combinatie cu ceaiuri de slabit 100% naturale.

Iara am mai citit prin diverse bloguri ca vor bubuli sa distruga hrana "bio" si ca o sa ajungem sa ne hranim artificial si modificat genetic. Pai cum naiba sa hranesti 6 miliarde de guri cu produse 100% bio? Fara plante rezistente la boli si daunatori, fara ingrasaminte, ierbicide, pesticide, fungicide etc nu se poate!
Ma rog, am dat iar SEARCH si am scris "organic", ce sa vezi domne' ca cica nu se interzic alimentele naturale,ba din contra! Produsele "bio" se vor gasi si de acum in colo, spre fericirea producatorilor si comerciantilor care isi ingroasa buzunarele, dar ca vor fi si ele supuse unor standarde de calitate. Este asta un lucru rau? Eu zic ca nu, dar daca va place sa dati bani mai multi pe mere „bio“ scofalcite si atacare de mana e treaba voastra... Eu personal nu prea am incredere in produsele asa zise "bio" din simplul motiv ca, la multe dintre ele, la un pret mai mare calitatea e asemanatoare sau chiar mai proasta decat a celorlalte. Codex Alimentarius nu face decat sa impuna un standard de calitate si sa ne scuteasca de gunoaiele de 3 ori mai scumpe vandute drept produse "bio".

Auzi ce se mai spune... suplimentele alimentare au sa trebuiasca sa fie si ele testate inainte de a le da spre consum bizonului credul. Pai nu e normal? se gasesc peste tot o multime de asa zise medicamente minune, super naturale dar despre care nu se stie nimic... Mai oameni buni si matraguna e naturala!

Acum despre "arma secreta in razboiul masonilor" fungicidul pe baza de Initium. Mare lucru nu pot spune... e un fungicid de ultima generatie, introdus pe piata anul trecut de firma germana BASF. Nu vad cum din septembrie pana acum s-ar fi putut face testari stiintifice incat sa se vada ca ar fi cancerigen... Pana una alta este un fungicid si atat. In agricultura sunt folosite o groaza de otravuri dar mai conteaza si cantitatea pe care o inghite cineva.

Cum nu cred ca ma pandesc masonii bubuloizi cu lingura de Initium sa-mi puna in cafea, nu cred ca-s in pericol. Maine, in semn ne protest, am sa prepar un ceai de matraguna (100% naturala desigur) si am sa-mi invit binevoitorii care m-au capiat cu codexul lor sa-l deguste. Singuri, normal... eu imi fac o cafea solubila, plina de chimicale.

vineri, 19 februarie 2010

Am avut ghinionul sa ajung cu copilul la spital, la Maria S. Curie(Budimex) mai exact. Spitalul in sine arata binisor, nu e nici foarte curat, nici prea dotat cu medicamente, intrucat tot tratamentul fetei am fost nevoita sa il achizitionez de la farmacie. Insa nu asta m-a revoltat. Asta e doar o parte infima din ceea ce se petrece in acest spital.

CAZAREA
Eu am doar 43 de kg, un motiv suficient pentru asistenta sefa sa ma plaseze cu tot cu copil intr-un patut de bebelus de 150/70cm. Evident nu am acceptat, vazand saloane intregi, cu paturi normale, in care se lafaiau tigancile cu fuste. Nu am avut succes, asa ca am adus si patul de voiaj al fetei si l-am montat in salon. Pe langa faptul ca a trebuit sa duc munca de lamurire cu medicul curant pentru ca acel pat sa ramana, trebuia sa stau si cu ochii pe el non-stop pentru a nu fi furat. In spitalul asta se fura orice, chiar si bebelusii daca li se poate gasi o utilitate.

PERSONALUL MEDICAL
Angajatii spitalului, indiferent ca vorbim despre medici sau infirmiere, parca functioneaza dupa acelasi tipic. Sunt complet surzi atunci cand le soliciti ajutorul, iar daca intamplarea face ca banii indesati in buzunare sa le deschida urechile, ajutorul solicitat sosete cu foarte mare intarziere si cu o doza mare de dezgust.

Nu am vazut medic pediatru, in sectia Pediatrie I, care sa mimeze cea mai falsa forma de atasament sau intelegere pentru copilul meu, ca de altfel pentru nici un alt copil. Ii trateaza ca pe niste carpe murdare din cauza carora isi pierd pretiosul timp. Fac crize nervoase atunci cand au de consultat un copil speriat, care plange sau care experimenteaza orice forma de durere. In cazul meu, doua consulturi medicale in cadrul vizitei de dimineata au fost lasate in stand-by pana cand fi-mea va trece de episoadele de plans, intrucat domnisoara doctor nu mai putea face fata unui al doilea copil plangacios pe zi.

Asistentele administrau tratamentul cu o scarba de nedescris si se lamentau ca nu mai fac fata, ca au mai ramas doar 3 pe tura, ca e normal sa faca totul in graba si ca asta e, daca ii doare pe micuti o sa le treaca. Daca aveai la indemana o hartie de 10 ron si o bagai cat mai adanc in buzunar, situatia se schimba. Administrarea tratamentului dura si 30 de minute, apareau ca din neant vorbe dulci si lacrimi in colturile ochilor pentru suferinta micutilor. Unele chiar mimau un atasament atat de profund incat luau copiii in brate si ii pupau de ziceai ca ii las afara piele.

Curatenia se facea de suprafata si cu toate astea eram admonestate zilnic(noi, 3 mamici) ca nu suntem in stare sa ne pastram curatenia, ca de unde mama naibii a aparut atat praf de pe o zi pe alta. Am ajuns sa cumparam mop, galeata si domestos sa ne facem noi cat mai bine si curatenie si dezinfectie. Apa cu care spalau infirmierele era aceeasi pentru 3 sau 4 saloane, iar spalatul in sine lasa pe langa un puternic miros de otet si dare mari, late si maronii de apa imputita. Pentru ca fi-mea varsa si de 7 ori pe zi, am cerut sa mi se schimbe cearsaful, intrucat stocul personal se terminase. Nu am avut succes, "Nu avem cearsafuri" a venit raspunsul. A trebuit sa scot si de data asta bani si in cele din urma am primit o carpa, ca cearsaf e prea mult spus si pentru ca am indraznit sa cer un altul mi s-a spus sec: " Mutati-va la 100 de euro pe noapte daca nu va place asta".

INFECTIILE NOCOZOMIALE
Pentru cei care nu cunosc, sunt infectiile care se iau din spitale si aici fac referire la orice infectie virala. Printre altele citisem ca cele mai bune purtatoare de atfel de infectii sunt telefoanele mobile ale cadrelor medicale, ca urmare a nedezinfectarii corespunzatoare sau chiar deloc a acestora.
Si eu si fi-mea am contactat o asemenea infectie si anume cea cu rotavirus. Infectia in sine e oribila: febra destul de mare 39-40, frisoane, crampe abdominale severe, varsaturi, diaree, frison, ameteli, greata continua, iar riscul de deshidratare e foarte crescut mai ales in cazul copiilor foarte mici asa cum e si Alexandra mea. Simptomele in cazul meu si al fetei au inceput la ora 2:10 dimineata. Pana pe la 5 deja eram amadoua epuizate. Am solicitat ajutorul asistentei si al medicului de garda. Asistenta a venit de urgenta si s-a ingrijit corespunzator de noi chiar si dupa ce tura ei luase sfarsit. Medicul de garda si-a facut somnul de frumusete, s-a uitat prin usa de sticla a salonului si a plecat.
Vizita medicului curant a si stabilit diagnosticul, fara analize de sange sau orice alta analiza si mi-a dat 20de minute sa ma ridic din pat si sa plec acasa. Asadar, cu febra, frison, varsaturi si lipsita complet de puteri eu trebuia sa zbor din salon. Am incercat sa ripostez pe motiv ca nu am cu cine lasa fata si singura nici nu ma gandesc sa o las, am incercat sa obtin externarea, in cele din urma m-am trezit cu jandarmeria la usa salonului. Am fost scoasa cu forta din camera, in timp ce fata mea urla si varsa de mama focului. Am sunat-o pe mama, am chemat-o de urgenta si asa cum eram, adica in pijama, am facut o comanda la taxi si am plecat acasa, pe un frig de innebuneai.
Dupa ce am agonizat o zi si o noapte am revenit la spital, decisa sa imi iau fata acasa. Deja era hidratata artifcial, iar mama era verde de plans, spunand ca isi bat joc de copil. Nu am apucat sa stau nici 5 minute cu fi-mea ca si venit asistenta sefa sa ma scoata din salon, spunand ca eu am adus infectia in spital, ca asa e cel mai probabil. A urmat o cearta de vreo 30 de minute cu ea si celelalte doua asistente in care le explicam ca, asa cum scrie in cartile de medicina, incubatia e de 2-3 zile, iar eu am 5 de internare si ca era imposibil ca eu sa fiu sursa. Am cerut analiza de sange, sa discut cu un medic si ele sa isi faca meseria pentru care sunt platite si sa nu puna diagnostice daca nu au pregatirea necesara.
In cele din urma, diagnosticul fetei s-a confirmat, al meu nu. Eu luasem o infectie virala respiratorie. Am ales sa raman cu fata, timp in care m-am deshidratat extrem de tare. Cand am ajuns in punctul in care mai aveam un pic si imi smulgeam rinichii din cauza durerii, am rugat medicul de garda sa imi administreze si mie solutie perfuzabila, cumparata de mine(si solutia si setul perfuzor). Credeti ca a binevoit sa faca asta? Nu. Mi-a dat in schimb o trimitere la boli infectioase la adulti, la Victor Babes. Am decis sa plec din spital, cu scandal si semnaturi peste semnaturi. A fost picatura care a umplut paharul.
Pentru ca fata nu era inca pusa pe picioare si mai avea de urmat tratamentul intravenos am decis sa merg cu ea la o clinica privata. Aici, inafara de prefacatorie si intr-adevar curatenie nu am primit nimic mai mult decat la Budimex. Doar ca nimicul asta a fost mai scump, 510 ron/zi.

Din exerienta mea am constat ca:
- sistemul medical pediatric este la fel de prost ca si cel pentru adulti
- fara bani poti muri linistit in spital
- medicii proaspat iesiti de pe bancile facultatii sunt in proportie covarsitoare incompatibili cu meseria pe care si-o aleg
- igiena in spital e ceva utopic
- daca nu vii de acasa cu medicamentele necesare ai slabe sanse sa primesti ceva din spital
- solutia lor pentru o febra foarte mare la copil este lasatul copilului dezbracat si impachetat cu apa rece(eventul, in caz ca e iarna, aruncat in zapada)
- medicilor si cadrelor medicale auxiliare le pasa mai mult de cei de etnie rroma, pentru ca astia sunt multi si fac scandal
- anamneza la internare este superficiala si e facuta degeaba, pentru ca medicilor le e lene sa citeasca o fisa si prefera sa te auda pe tine, ca parinte, repetand poezia ori de cate ori e nevoie
- datele inscrise pe fisa de spitalizare se pun dupa cum li se pare lor si nu dupa ceea ce se intampla in mod real(fata mea avea 39,7 febra-sub brat- si ei au trecut in fisa 36, iar intr-una din zile varsase de 9 ori iar ei au trecut un singur episod de acest gen)
Am scris mult pe tema asta pentru ca simt o revolta de nedescris fata de ceea ce mi s-a intamplat atat mie cat si fetei.

miercuri, 17 februarie 2010

Unde si ce invatam?

Avand un copil deja maricel (adica peste 4 ani) incepi sa te intrebi unde poate invata anumite lucruri. Adica nu intotdeauna parintii au timp si rabdare si talent de profesor pentru a transmite cunostinte copilului. Ca sa “puna capac” Ministerul Educatiei nu include programa scolara chestii absolut necesare pentru cultura stiintifica a oamenilor. Cum ar fi “teoria evolutiei”.
Am descoperit in Bucuresti, Romania un loc minunat unde copilul poate invata niste lucruri minunate. Locul este Muzeul de Geologie (www.geology.ro). As vrea sa-i felicit pe acesti oameni. Am participat acum 2 ani la programul “Masina timpului geologic” care se adreseaza copiilor prescolari (3-7 ani). Programul consta in circa 10 cursuri, cate 1 pe luna. In cadrul primului curs copilul invata despre planeta pamant. In ultimul curs copil invata despre aparitia omului pe pamant. In celelalte se invata despre aparitia plantelor, soparlelor, dinozaurilor, mamiferelor, etc. Fi-mea a facut acest curs la 5 ani. Si nu stiu cati copii de 5 ani jumatate stiu ce este un “dimetrodon” si cum arata el. In plus se poate lauda cu “sculptura” din lut a unui exemplar :). Metoda de invatare este “prin analogie” iar creativitate copiilor este stimultata. Mi-a placut foarte tare primul curs in care copiilor li s-a dat un ou si s-a discutat de analogia ou-pamant (nucleu-galbenus, scoarta-coaja). Copiii au pictat pe ou calota polara, oceanele, etc.

Intentionez ca in acest an (adica in anul scolar viitor) sa o duc la cursul “A, B, C, D i n o la Muzeu” care se adreseaza copiilor scolari (7-9 ani). Sper sa fie cel putin la fel de interesant.

Pentru cei de la Muzeul de Geologie – Felicitari! O initiativa laudabila pentru a umple goluri in educatia copiilor.

duminică, 14 februarie 2010

Sarcina si alaptarea restrictii finale.

Am ajuns la finalul romanului meu fluviu care cu siguranta nu este perfect, avand in vedere ca eu sunt numai un om si nu un crestin si ca mai am si ghinionul sa fiu femeie adica doar jumatate de barbat :)). Sunt un reprezentant obisnuit al speciei Homo Sapiens si nu un produs special, pe baza de tarana si suflare de viata. Ca orice alt mamifer am aparut in mod natural din unirea unui spermatozoid cu un ovul iar zeul crestin nu a avut nici un aport la aceasta aparitie tot la fel cum nu a avut nici un aport la aparitia copiilor mei.

Chiar zilele trecute a nascut noua nevasta a lui Boris Becker. Cui credeti ca i-a multumit el? Nu nevestei, medicilor sau moaselor.. el i-a multumit lui Mnezo' ca i-a daruit un copil... halal tata.
Ce nu am priceput niciodata este de ce simt unii oameni nevoia sa multumeasca unui personaj imaginar pentru propriile lor realizari? E ca si cand un copil multumeste lui Mos Craciun pentru jucaria cumparata de parinti...e trist.
Ce pretentii putem avea de la oamenii obisnuiti atata timp cat cei pe care ei ii considera ajunsi aproape de sfintenie sunt mai talibani decat afganistanezii?

Cel mai elocvent exemplu este parintele Arsenie Boca care in cartea lui "Ridicarea casatoriei la rang de Taina" (pe care nu va recomand s-o cititi decat daca vreti sa va enervati rau) desfiinteaza orice urma de umanitate si de naturalete, transformand femeia intr-un incubator pentru progenituri pioase iar pe barbat intr-un animal frustrat.
Arsenie Boca da in cartile lui sfaturi cu siguranta unui doctor in medicina cu multiple specializari, iar multi dintre cititorii lui chiar cred legendele cum ca ar fi fost medic... fapt e ca Boca nu a fost medic ci a participat la la cateva cursuri in facultatea de medicina. Aha, deci daca ma duc in sala de curs cand se preda fizica cuantica am sanse sa inteleg si sa ma numesc fizician?
Cateva dintre ideile lui Boca legate de ereditate pe care multi dintre crestini chiar le cred:
După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi pe urma vreunui păcat. Ştiinţa, neavând termenul [de păcat], nu poate da răspunsul la întrebarea: cum au apărut în ascendenţi genezele defective, prin ce accident sau după care legi? Sau mai pe larg: prin ce împrejurare, independentă şi anterioară procesului eredităţii, apar în cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase, pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt, genezele recesive apar în ascendenţi în chip independent, nu după legile probabilităţii, ci după legile care atârnă peste fărădelegi. p.236
Asta a aflat parintele Arsenic dupa studii intense? Deci daca eu pacatuiesc si injur de cristelnita, patrafir si sfanta stafie ce se intampla?
Luati aminte ca e spus adanc, bine ca nu am stiut de toate lucrurile astea cand eram gravida ca asi fi ras pana la contractii.
Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce e o decădere de la rostul firii sale, o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor aplecat spre onanie precoce şi târzie, şi va fi un copil arţăgos, ereditar nervos, şi predispus spre boli nervoase. Toată această povară îşi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualităţii mamei.
Wow nici nu-ti mai vine sa-ti asumi responsabilitatea sa faci un copil! Imi aduc aminte ce perioada frumoasa am avut in timpul sarcinilor. M-am simtit mai femeie ca niciodata, ma simteam mai sexy ca la 18 ani si mai de dorit ca la 20... de pe la 3 luni de sarcina am avut asa o pofta de "senzualitati" de nu mai facea fata Zmeul Zmeilor...

Dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale, aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau, de se vor căsători, vor mări decăderea şi necazurile. Ăsta-i ocolul de cercuri [cercul vicios] şi se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii.

Toată vremea sarcinii şi a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu.

Stau si ma intreb cum de mai exista oameni normali? Sunt unele femei care alapteaza pana pe la 2 ani si chiar si dupa, daca ar respecta aceasta interdictie barbatii lor s-ar urca putin pe pereti, avand in vedere ca nici "manual" nu e voie. Chiar nu pot sa cred ca exista foarte multi crestini casatoriti care sa renunte la sex cam 3 ani, pentru "nemurirea sufletului"...

O alta tampenie spusa cu siguranta care poate rasuna numai gura unui popa sa a unui politician :

Totuşi nu mă pot abţine de a nu pomeni unul care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Şi anume, când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că nu poate, sau nu vrea sau nu se declară stăpân pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziţii precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina; unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii – circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci, tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri.

Aha cromozomul criminalitatii... dar cromozomul credintei in prieteni imaginari nu se transmite? Pe mine m-a sarit...

Dupa doua sarcini nespectaculoase si dupa doi copii la fel de nespectaculosi (dar fiind ai mei sunt cei mai cei) pot sa afirm ca relatia normala de familie, care a inclus si amorul (ba chiar am furat si o lamaie din galantar), nu are nici o legatura cu cumintenia, predispozitiile, indaradnicia sau alte calitati si defecte ale copiilor mei si ca parintele Arsenie vorbea aiurea...

Traim in secolul XXI, avem medici ginecologi si obstetricieni si nu mai nastem pe sub carute. Avem posibilitatea sa ne facem analize si sa ne monitorizam sarcinile. Medicii nostrii ne spun de fiecare data ca, la o sarcina fara risc, o relatie sexuala normala nu este o problema, ba chiar e o experienta noua si placuta. Avem posibilitatea de a face diverse teste genetice pentru a afla daca viitorul copil are probleme de sanatate sau nu. Facem unele dintre noi cate o ecografie pe luna, ca sa ne asiguram ca totul este in ordine. Si totusi un calugar coborat din evul mediu, isi da cu parerea intr-o problema in care el nu are o experienta personala, teoretic... acum cu calugarii astia nu se stie niciodata ce fel de experiente au...

Ca sa inchei, tot ce pot sa va spun din experienta mea personala e faptul ca sarcina este o perioada minunata in viata unei femei iar daca aveti norocul unor sarcini ca ale mele (fara greturi, varsaturi, arsuri si alte uri) va doresc sa va simtiti la fel de femei, la fel de frumoase, sexy si demne de dorit cum m-am simtit si eu. Restul vine de la sine pentru ca hormonii au sa preia controlul :).

Nu trebuie sa va fie teama de niste superstitii fara nici un fond, si atata timp cat medicul ( nu popa) va da unda verde, iubiti-va mult... dupa ce apar copiii va fi mai dificil.





sâmbătă, 13 februarie 2010

Cui ii apartine uterul meu? Dar ovarele? - Partea a III-a

OK, am discutat despre rezultatul, nu intodeauna dorit, al unei relatii sexuale, am discutat despre prevenirea lui iar acum trec la partea ce mai interesanta - sexul.

Sexul, asa cum am mai pomenit, are din punct de vedere crestin numai un scop, acela de a procrea in cadrul familiei. Orice iesire din acest cadru restrans se numeste preacurvie si se pedepseste conform legii, pardon, conform canoanelor.

Unui bun crestin nu trebuie nici macar sa-i placa aceasta activitate ci trebuie sa o rezolve ca si pe o sarcina trasata de seful direct, la birou.
Seful direct al crestinului este Mnezoul unic, compus din trei persoane. Stiu ca suna a non sens si chiar va rog sa incercati sa explicati acest nonsens unui crestin, raspunsurile vor fi amuzante si in acelasi timp usor agresive.
Ma rog, seful direct le-a trasat sarcina de a se inmulti si a omis sa specifice faptul ca ar putea sa le si placa asta sau ca ar putea sa le placa atat de mult aceasta activitate incat sa vrea sa o practice si fara procreere.
Ma intreb unde este designul inteligent? Daca sexul nu ar trebui sa fie placut de ce a mai inventat Mnezo clitorisul? Adevaratii crestini talibani au sa raspunda ca asa ceva numai Satan putea sa inventeze si ca Mnezo' i-a permis asta ca sa ne puna pe noi la incercare.

Acum se pune problema celor tineri si care nu au avut timp sau chef sa treaca pe la popa pentru ca acesta sa le dea autorizatia de a face sex, numita si cununie religioasa. Ce sa faca tinerii acestia? Ei bine ei nu au voie sa faca nimic. Sexul in afara casatoriei, inclusiv cel de unu' singur, este complet interzis. Asa cum bine spune un frate taliban-ortodox
Cred ca e f importanta abtinerea totala de la legaturi sexuale inainte de casatorie, intai de toate pentru ca omul are demnitate, este persoana, e liber, nu se impreuneaza atunci cand ii dicteaza firea.
Un Profesor grec spunea ca totul in Ortodoxie se face cu binecuvantare. La fel se intampla si cu relatiile sexuale.
Nu iti incepi viata sexuala fara binecuvantarea lui Dumnezeu.
Deci omul este liber dar nu are voie sa se "impreuneze" fara binecuvantare... Mda, logic....
Mult prea placutul lui Mnezo' si MMCP-ul ortodoxiei romane (MMCP= Mai Mult Ca Perfectul) stimabilul Traditie merge, ca deobicei, mai departe cu gandul si spune:
Eu cred ca abtinerea trebuie sa fie si dupa casatorie. Ori iubesti persoana rexspectiva ori placerile. Sexul e pentru nasterea de prunci.
Ce va spuneam? Nu vreti sa procreati? adios sex, pacatosilor!

Ideea este urmatoarea,intai masurati temperatura bazala (timp de mai multe luni) pentru a afla data aproximativa a ovulatiei sotiei dumneavoastra, in momentul ovulatiei, rapid si cu o expresie de martir pe fata, aveti voie sa faceti sex o data. In mod normal, partenera ar trebui sa ramana gravida din prima si nu o sa trebuiasca sa mai pacatuiti inca o data si luna viitoare.
Chiar si in aceast unic prilej de "impreunare" exista un pericol major de a va pierde sufletele- orgasmul este extrem de periculos, deoarece:
Orgasmul este o experienta puternica care are ca urmare diminuarea functiilor spirituale: slabirea simturilor, a ratiunii. Cu fiecare orgasm fiinta umana înainteaza spre dezintegrare.
Observând batrânii care au avut viata sexuala si cei care nu au avut (calugari si calugarite, preoti catolici) observam o puternica degradare la primii si pastrarea puterilor sufletesti la cei din cealalta categorie.
Cred ca placerea orgasmului trebuie evitata, unirea trupeasca sa fie facuta doar pentru nastere de prunci, cu o lupta contra gustarii placerii.
MMCP-ul ortodoxiei dixit! Tot el argumenteaza acest lucru prin faptul ca singurele lucruri placute lui Mnezo' sunt acelea care iti permit rugaciunea continua.

Asadar, cei care nu va doriti sex doar o data la 4 ani invatati sa va rugati in timpul actului...

Pfuiiiiiii e greu sa fi crestin, o multime de restrictii domne'...Singura parte din organismul meu care credeam ca imi apartine exclusiv era vaginul, eu credeam ca pot face cu el ce vreau... Nope! vaginul nu imi apartine mie si nici sotului. El, ca si uterul si ovarele mele apartin lui Mnezo' care reglementeaza, ca un sef exigent, modul in care ma folosesc de ele si perioada exacta.

Acum, stau iar si ma gandesc cat de sadica poate fi religia care iti interzice o placere si iti porunceste sa-ti infranezi orice fel de dorinte care te indeparteaza de la singurul scop placut acestui Mnezo' si anume rugaciunea neincetata...


Urmarea maine... acu' a facut Zmeul Zmeilor clatite, iar eu, ca o nevasta exemplara ce sunt, trebuie sa mananc!






vineri, 12 februarie 2010

Cui ii apartine uterul meu? Dar ovarele? - Partea a II-a

Asaaa... aseara fetusii mei si-au cerut drepturile in mod insistent si m-am simtit obligata din punct de vedere etic sa le citesc o poveste sau mai multe :)

Ramasesem la contraceptie ca fiind una dintre metodele de a nu produce fetusi. A doua metoda ar fi abstinenta, dar nu vad pe nimeni sa se inghesuie...

Crestinul super radical sau talibanul crestin, considera contraceptia un pacat deoarece Mnezo' a spus extrem de clar sa ne inmultim si nu sa facem sex de placere!
Deci, scopul actului sexual este numai unul in acceptiunea crestina, si anume acela de a produce pui.
Conteaza ca puii, dupa ce se nasc vor sa si manance sau vor o educatie?
Neeeee! asa cum pasarile cerului nu au nevoie de casa si cum ele isi gasesc mancarea pe jos, printre buruieni, tot asa si puiul uman va creste cu dragoste, rugaciuni si credinta, sub privirea lui Mnezo'.

In al doilea rand, talibanul crestin considera unele metode contraceptive ca fiind "abortive" si deci pacatoase prin faptul ca ar omori viitorul fetus/pui/copil/adult/posibil geniu la nivel de celule care nici macar nu au nidat.
Ei nu se gandesc la faptul ca multe posibile sarcini sunt terminate de natura printr-un avort menstrual, inainte ca femeia sa afle macar ca a fost insarcinata. La fel, ei nu se gandesc la faptul ca pastila anticonceptionala actioneaza in mai multe faze, oprirea ovulatiei, ingrosarea mucusului cervical etc.
Chiar daca, prin absurd, se intampla ca acea femeie sa ovuleze si spermatozoizii sa reuseasca sa fecundeze ovulul tot nu se poate vorbi de avort asa cum nu se poate vorbi de amputare daca cineva si-a taiat o pielita la deget.
In aceasta categorie a "abortivelor" intra si steriletul... profund pacatos si el din aceleasi motive ca si pastilele.

Contraceptivele de bariera, prezervative, diafragma, spermicide etc sunt si ele interzise pentru ca actul sexual este considerat masturbare. DA. A face dragoste cu prezervativ inseamna masturbare in doi, si ati vazut ce i s-a intamplat bietului Onan...

Acum am mai auzit una noua... si abstinenta e un pacat daca cei doi (neaparat) soti o fac pentru a preintampina o sarcina. Ultima speranta pentru femeile crestine radicale ramasese metoda calendarului dar si asta le transforma in pacatoase... fericiti duhovnicii lor ca mai dau si ei cate un canon doua.

Stau si ma gandesc, ceea ce reprezinta un efort urias pentru creierul meu de blonda, cum ar arata lumea daca biserica s-ar hotari sa nu-si mai bage nasul in patul oamenilor si sa-i lase pe ei sa decida cand si in ce pozitie fac sex si daca folosesc sau nu metode contraceptive.
Cum ar fi daca popii ar recomanda credinciosilor sa se abtina de la a turna fetusi pe banda rulanta, folosind metode moderne si mult mai sigure decat cele de pe vremea lui Onan.

Iar s-a terminat timpul, trebuie sa pregatesc ceva de mancare pentru copii si pentru tatal lor, Zmeul Zmeilor, care a aruncat buzduganul... am sa ajung ca Seherezada, urmarea maine.


joi, 11 februarie 2010

Cui ii apartine uterul meu? Dar ovarele?


Pentru cei mai multi crestini contraceptia ca si avortul sunt pacate ingrozitoare. De fapt in Biblie nu prea se discuta despre avort si nici despre contraceptie, iar din ceea ce este scris avortul nu e considerat crima. In Iesirea 21:22 se spune cu totul altceva:

De se vor bate doi oameni şi vor lovi o femeie însărcinată şi aceasta va lepăda copilul său fără altă vătămare, să se supună cel vinovat la despăgubirea ce o va cere bărbatul acelei femei şi el va trebui să plătească potrivit cu hotărârea judecătorilor.
pedeapsa pentru provocarea unui avort nu este moartea ci despagubirea financiara.

Intrebarile mele de mama cu doi copii si fara nici un avort sunt:
1. Este fetusul o fiinta umana si daca da din ce moment devine el "om"?
Pentru mine, ca femeie, raspunsul e clar. Fetusul devine fiinta umana in momentul in care se naste si supravietuieste nasterii, indiferent ca se naste la 6 luni la 7 luni sau la termen.
2. Are fetusul nenascut drepturi? Are gravida obligatii in legatura cu fetusul pe care il poarta?
Eu raspund la ambele intrebari NU. Daca fetusul ar avea drepturi, altele decat cele dictate de etica mamei, fumatoarele ar trebui inchise.. la fel si mamele care se drogeaza sau care fac cine stie ce alte lucruri daunatoare.
Acelasi lucru se poate spune si despre obligatiile gravidei fata de cel "nenascut"... ele sunt doar obligatii etice.
3. Din punct de vedere crestin are un fetus mai multe drepturi ca adultul?
DA! Poate si din aceasta cauza, anumiti nebuni crestini omoara adulti perfect sanatosi, in care societatea a investit timp si bani pentru a-i educa.
Medicii care fac avorturi pot fi omorati fara remuscari... fetusul insa are drepturi.
Femeia violata si care vrea sa faca un avort este o pacatoasa... fetusul trebuie sa se nasca, poate o sa fie noul Einstein.
Tot pacatoasa este si femeia care nu poate duce o sarcina pana la capat fara sa-si puna viata in pericol... fetusul conteaza.
Cea mai pacatoasa e amarata care are inca 5 guri de hranit si un betiv acasa si nu ii mai trebuie o gura in plus... fetusul vine cu o paine sub brat :)

Aici am ajuns la contraceptie.

Contraceptia este o problema spinoasa din simplul motiv ca un anumit Onan a decis el, de capul lui, sa-si arunce "samanta" pe jos din simplul fapt ca nu vroia sa-i faca fostei lui cumnate (si actualei lui sotii) un plod.
Din cauza acestui individ (care cu siguranta nici macar nu a existat) fundamentalistii crestini accepta ca metoda de contraceptie numai abstinenta.
Problema e ca nu vor sa fie abstinenti! Din cauza ca nu vor sa renunte la sex si nici contraceptive nu vor sa foloseasca, ei produc, in mod normal, fetusi. Fetusi cu drepturi :).

Urmarea maine, fetusii mei nascuti si crescuti, vor sa le citesc o poveste ...




miercuri, 10 februarie 2010

Revelatie?

Vorbind cu o persoana draga mie si credincioasa am aflat ca toata chestia asta cu credinta este pe baza de “revelatie”. Adica ti se intampla asa, intr-o buna zi, sa realizezi ca exista Dumnezeu. Si sa incepi sa te duci pe la biserici.
Chestia asta mi-a dat ceva de gandit. Adica este oare posibil ca un om cu logica si educatie sa aiba asa brusc o “revelatie” de-asta? O exista o explicatie medicala pentru asa ceva (ceva gen o criza de schizofrenie)?
Si ar mai fi o problema. Cunosc atei care au fost educati in spirit religios. Cumva, candva, si-au dat seama ca nu este adevarat si au devenit atei. Persoana in cauza a fost educata in spirit ateu. Si acum este credincioasa, cum spuneam. Oara ce influenta are de fapt educatia asupra copilului in sensul credintei sau ne-credintei?
Fiica-mea m-a surprins intr-o zi intrebandu-ma daca am ceva impotriva ca ea sa creada ca exista Dumnezeu. I-am zis ca nu, nu am nimic impotriva. As vrea sa studieze atat cat poate despre orice, inclusiv fenomenul religios, si sa decida ea singura daca vrea sa creada sau nu.
Oare este posibil ca un copil crescut in spiritul logicii, care primeste intotdeauna raspunsuri si argumente logice si stiintifice la intrebari sa ajunga credincios?

sâmbătă, 6 februarie 2010

Jocuri crestine?

Iata:
Ingrijorati de influenta negativa pe care o au jocurile pe calculator asupra copiilor, mai ales cele cu scene violente, de lupta, credinciosii s-au hotarit sa introduca preceptele crestine in industria jocurilor pe computer. (sursa: aici)
De ce mi-e frica de treaba asta? Pai, simplu.

Imaginati-va un copil care, in inocenta lui, se joaca o porcariuta din asta in care "in loc de arme si vieti, [...] colecteaza putere divina, iubire si speranta" si "impotriva spiritelor rele, lupta cu 'degetul lui Dumnezeu'". Apoi imaginati-va ca, imbatat de "putere divina, iubire si speranta " deschide Cartea la Numerii, 31:17...

joi, 4 februarie 2010

Fara ore de religie.

Victorie! Astazi, la inscrierea oficiala in clasa I, am anuntat clar si in scris hotararea noastra ca Tamara sa nu participe la ora de indoctrinare. Din nefericire, in landul in care locuiesc nu exista ore de etica asa ca fi-mea o sa faca sport sau o alta materie in timpul orelor de inchinat artistic.
De asemenea nu va mai participa la slujba saptamanala pentru copii (aici asa se face).

miercuri, 3 februarie 2010

5 motive să nu-ţi duci copilul la biserică

Pusă în faţa pseudoargumentaţiei rubedeniilor şi cunoştinţelor cu tendinţe religioase, a trebuit să-mi alcătuiesc o listă cu "NU"-uri clare şi concise care să închidă gura târgului. Iat-o:
  1. Din biserică poate să ia diverse boli.
    Ştiaţi că focarele de gripă porcină au fost la Bucureşti şi la Iaşi, în vremea când a fost sezon de pupat moaşte? În biserică se adună oameni mulţi, în general cu probleme de sănătate (de ce altfel s-ar duce la biserică în căutare de milă cerească şi vindecări miraculoase?), adesea contagioase. De ce să-mi expun copilul la aşa ceva?

  2. În biserică vede comportamente umane dubioase.
    O femeie îngenuncheată, cu capul sub fusta unui bărbat bărbos nu este ceva ce vreau să vadă fii-mea.

  3. În biserică oamenii se umilesc de bunăvoie, iar eu cresc un om liber.
    O grămadă de oameni în genunchi, prosternaţi, umiliţi în faţa unui grăsan îmbrăcat în ţol cu fir aurit nu este o privelişte uşor de digerat şi nu e un model pentru un copil pe care intenţionez să-l cresc liber şi puternic.

  4. Mi se pare o tâmpenie să dai vin la copii, chiar şi "doar" o linguriţă!
    O linguriţă azi, una mâine şi după aia ne mirăm că suntem o naţie de împărtăşiţi la crâşmă, ca şi prietenii moldoveni şi ruşi! Unde-i multă ortodoxie, e şi multă beţie, ia uitaţi-vă pe hartă!

  5. În biserică se umblă cu foc şi nu mi-ar plăcea ca fii-mea să se joace de-a biserica şi să dea foc la casă.
    Nu de alta, dar eu am făcut asta când eram mică şi noroc că a venit mama la timp în cameră să stingă focul. Aleluia!
Dacă mai găsiţi şi alte motive, în afara aceluia că religia oricum e o pierdere de vreme, chiar vă rog să mă ajutaţi să extindem lista. Amin.

Mituri si superstitii. Astazi, meniurile "la borcanas".

Mancarea la borcanas are pentru cele mai multe mame din Romania o reputatie extrem de proasta.
E plina de conservanti, au sa sara cu gura unele... nimic nu este mai bun ca mancarea proasparta, preparata cu dragoste si sudoare de mama, au sa spuna altele...

Asa cum pana acum stiti, eu am doi copii. Pentru Tamara am gatit zilnic mancare proaspata, la Harry nu am mai avut nici timpul si nici cheful sa fac asta (sunt o mama denaturata, stiu) asa ca de la 4 luni i-am inceput diversificarea cu sfantul borcanas de la firma care incepe cu H si se termina cu ipp :).

In afara faptului ca aceasta firma are o reputatie impecabila si o istorie de zeci de ani (in 1932 a inceput sa produca mancare pentru sugari) m-am informat despre ce anume se gaseste in infamele borcanase.

Recomand tuturor mamelor care nu ma cred sa ia un borcanas (de la orice firma cu ceva renume) si sa citeasca ingredientele.

Meniul cu morcov si cartof:

Morcov: 78%
Cartof: 10%
Apa
Ulei de rapita: 0,9%

Meniul cu Morcov, cartof, orez si carne de vita:

Legume (morcov si cartof) 40%
Apa
Orez
Carne de vita 8%
Sare iodata 1,4% (meniul este pentru sugari mai mari)

Fara adaos de arome, conservanti, coloranti etc

Legumele folosite provin din culturi supravegheate pe care nu sunt folosite pesticide si ierbicide ,nu spun Bio pt ca acest cuvant a devenit o religie in sine, dar macar exista cineva care verifica din punct de vedere calitativ aceste produse si care verifica animalele de la care provine carnea.

Eiiii asa ceva nu se poate, au sa sara cu gura mamicile "anti conservanti", fara conservanti nu ar putea ramane proaspete in rafturi atata timp ...

Luis Pasteur (nu este cantaret si nici actor) a inventat inca din secolul 19 metoda numita pasteurizare. Aceasta metoda a revolutionat industria alimentara facand posibila aparitia conservelor cu durata mare de valabilitate si fara adaousuri chimice prin sterilizarea termica a continutului si inchiderea ermetica.

Ca o mama (i)responsabila ce sunt, am decis sa nu imi mai pierd timpul gatind zilnic o cescuta de mancare si sa acord incredere si acestei metode.

Nu am avut nici un fel de probleme... ba din contra, Tamara cea hranita "natural" a ajuns o miorlaita care nu accepta nici un fel de legume in afara de cartof iar Harald cel hranit industrial mananca orice.





marți, 2 februarie 2010

Cum am scapat de Iepurasul de Pasti si de Mos Craciun dintr-o lovitura

In vacanta de paste am hotarat sa-i facem o vizita bunicii si ma asteptam ca manjii mei sa se bucure fantastic, in schimb Tamara s-a pus pe bocit pentru ca, daca nu suntem acasa, Iepurasul nu o va gasi si nu ii va lasa ciocolata. Copiii mei parca sunt nascuti dupa razboi si nu au vazut in viata lor ciocolata!

Aceasta criza reprezentat picatura care mi-a umplut paharul rabdarii. Dupa ce am linistit bocitoarea am intrebat-o foarte serios daca ea chiar crede ca un iepure ii poate aduce oua de ciocolata, ca doar a vazut iepuri si s-a jucat cu ei. Raspunsul a fost NU, nu crede ca un iepure poate face asta. Atunci am intrebat-o ce a fost cu criza de bazaiala de pana atunci si ea mi-a raspuns senina ca nu stie. Daca la 6 ani plange din orice, ca o mimoza, ma gandesc cu groaza ce se va intampla la pubertate...

Am profitat de ocazie si am punctat faptul ca Iepurasul de Pasti este un personaj fantastic, din aceeasi categorie cu Zana Maseluta si cu Mos Craciun. A facut ochii mari si m-a intrebat daca chiar nu exista Mos Craciun... i-am raspuns ca ar fi frumos sa existe si am intrebat-o daca ar crede faptul ca un cal albastru, cu aripi de libelula aduce cadouri tuturor copiilor din lume intr-o singura noapte. A ras de s-a prapadit si mi-a explicat serioasa ca nu exista cai inaripati colorati in albastru. Nu am pierdut momentul s-o intreb daca exista reni zburatori si normal ca mi-a raspuns ca nu, nu exista.
Harry care a auzit toata conversatia a decis scurt si la obiect: deci masina e de la tati!
Eu am raspuns incantata, DA! cu toate ca eu am comandat masina telecomandata pe care Harry o adora...
Ma rog, egal, tatal este eroul. Macar nu mai cred in Mosi care patrund fraudulos in locuinte...