joi, 28 ianuarie 2010

Paduchele EU sau ce cadouri imi fac copiii de ziua mea.

Este a doua oara in viata mea cand ii vad. Sunt mici, gri si locuiesc pe cap. Paduchii sunt animale de companie, iar in Germania cea civilizata nu este nici o rusine sa aduci in casa, de la gradinita asa un animal dragalas.
Pentru ca stiau ca se apropie ziua mea, iubitii mei copii s-au gandit sa-mi aduca si mie, sa am si eu, sa nu ma simt neglijata... Asta vara mi-au mai adus si ce m-am bucurat ca a trebuit sa spal toate lucrurile din casa, iar ce nu s-a putut spala sau congela a trebuit sa innec in otrava.
Acum a fost mai simplu, am aruncat totul pe terasa.

La minus 20° sper ca au murit (paduchii), imi venea sa arunc si copiii pe terasa si sa fac altii noi dar m-am gandit la scutece pline de caca si mi-a trecut... asa ca i-am spalat cu samponul special, Harry a urlat de parca ii smulgeam parul fir cu fir, Tamara s-a tinut barbata, m-am spalat si eu, sotul meu si-a ras capul si gata....





marți, 26 ianuarie 2010

Fantomele din Biblioteca.

Saptamana trecuta am aflat gradinita organizeaza pentru grupa mare o excursie la biblioteca dintr-un oras alaturat. Cu toate ca am in casa peste zece mii de carti m-am bucurat si mi-am inscris si eu copilul.

Seara, Tamara m-a intrebat daca si noi avem in subsol fantome. Copiilor mei le-am explicat deja ca fantomele nu exista decat in imaginatia oamenilor, la fel si monstrii, vampirii, varcolacii, demonii si alte aratari simpatice. Stiind ca asa ceva nu exista nu au avut nici teama de a dormi in intuneric si nici vise urate. Acum o luam de la capat pentru ca asa le-a spus bibliotecara, atunci cand copiii au intrebat daca au voie sa viziteze si subsolul, iar educatoarea a confirmat povestea.

Normal ca a doua zi m-am dus si am intrebat la gradinita ce le-a venit sa spuna asa ceva copiilor. Educatoarele s-au simtit oarecum jignite si m-au acuzat ca le fur copiilor "visele" daca le prezint realitatea. Care vise? a crede in fanome, vampiri, monstrii etc face parte din universul copilariei? Nu li se poate spune unor copii de 6 ani ca nu au voie in subsol pentru ca acolo nu este nimic interesant si trebuie neparat speriati cu povesti cu Bau Bau?

Sper ca am rezolvat aceasta problema, macar pentru copiii mei. I-am luat iar si le-am explicat ca moartea este sfarsitul existentei si ca dupa moarte nu mai exista nimic, nici suflete care sa bantuie subsoluri, nici zombi sau alte aratari moarte-vii. Este dificil sa explici conceptul de moarte unui copil, dar nu imposibil.. si decat sa li se spuna ca sufletele merg in cer mi se pare mai normal sa li se puna ca dupa moarte nu mai exista nimic si ca acea persoana pur si simplu inceteaza sa mai existe.

Sunt convinsa ca acesta nu este sfarsitul... sunt curioasa cu ce idei mai vin de la gradinita.

luni, 25 ianuarie 2010

Sfaturi practice sau de-ar fi s-o iau de la cap ....

Daca as incepe iar cu un copil mic as proceda diferit la “intalnirea cu sistemul”.
Cand mi-am dus copilul la gradinita nu am spus absolut nimic despre ce cred eu despre religie. Pur si simplu nu a aparut subiectul in conversatie iar eu (in naivitatea mea) imi imaginam ca e de la sine inteles ca fie nu aduci deloc religia in discutie cu copiii, fie orice ai vrea sa spui copiilor despre religie intrebi intai parintii ..... Ei bine nu e deloc asa.
Trezirea mea la realitate a avut loc in grupa mijlocie (copilul avea 4 ani jumatate) cand in preajma Pastelui vine fi-mea plangand de la gradi ca “stii, mami, pe Iisus l-au chinuit si l-a durut si i-a curs sange”. La varsta respectiva copilul nu avea niciun reper temporal, folosea frecvent chestii gen “Margem ieri la teatru” si “Am fost maine la film”, nici vorba sa inteleaga ca asta a fost acum 2000 de ani si niste nu e foarte clar ce si cum. Pe scurt imi povestea copilul “stirile de la ora 5” in viziune religioasa.
Linistesc copilul. Incerc sa-i explic istoaria lumii, cu razboaie si cruciade, pe intelesul unui copil de 4 ani, subliniind ca omenirea a facut multe greseli de-a lungul timpului si inca mai face. Ca asta este realitatea si uneori sufera oameni vinovati sau nu. Dar ca noi suntem cumva feriti de lumea asta si noi, parintii ei, o vom apara intotdeauna de astfel de “minuni”.
A doua zi ma duc plina de nervi la educatoare sa incerc sa aflu ce-o fi fost in capul ei. Si imi spune senina ca da, normal ca le-a povestit patimile lui Iisus, oricum era convinsa ca toti le stiu. Furia mea crestea si o tot intrebam daca ceva mai sangeros, eventual un film cu vampiri, n-a gasit? Cum poti sa presupui ca stie? Mai ales cu detalii sangeroase?
Pana la urma si eu si educatoarea am sfarsit prin a fi foarte mirate una de cealalta.
Iar concluzia este: Cand duci copilul in mediu strain spui clar celor care stau cu copilul ca nu vrei sa primeasca nici un fel de informatii religioase.
Pentru ca altfel te trezesti ca il duce bona la biserica, ca de fapt la gradinita toti copiii erau pusi sa se roage inainte de masa samd.

Parinte rational si sarbatorile “crestine” - Craciun si Paste

Desi am fost crescuta de parinti fara aplecari spre religie, de Craciun si de Paste se intamplau tot timpul lucruri care imi placeau si in special primeam multe jucarii.
Amintindu-mi copilaria mea, dupa ce am avut propriul copil, am vrut sa ii ofer aceleasi amintiri frumoase. Practic nu imi pot imagina copilaria fara Mos Craciun asa cum nu mi-o pot imagina fara Alba-ca-Zapada sau fara derdelus iarna.
Dupa ce copilul a implinit un an am inceput sa dezvoltam propriile ritualuri de Craciun si de Paste. De Craciun impodobim bradul si il aspteptam pe Mosc Craciun cel rosu Coca-Cola si cu barba alba care intotdeauna a avut sacul plin de jucarii, iar de Paste vopsim oua multicolore si iepurasul ne aduce cadouri.
Dupa ce au trecut cativa ani am inceput sa ma intreb ce o fi in mintea copilului meu. Oare fac bine amestecand lumea reala cu o lume imaginara? Oare copilul face distinctie intre cele doua lumi? Cum vede ea informatiile primite la cursurile despre aparitia si evolutia vietii de la Muzeul de Geologie (apropos – buna treaba cursurile astea!) si informatii gen “un mos rosu cu barba aduce cadouri copiilor cuminti”.
Pana la urma am hotarat sa-mi intreb copilul. Si am pus-o sa numeasca personaje reale, ca mama. A numit corect rude si prieteni precum si pisicile din dotare. Apoi am pus-o sa numeasca personaje imaginare, ca zanele. Si a enumerat copilul fara sa clipeasca: zane, unicorni, Mos Craciun, balauri, Dumnezeu .....
Uau! Ce copil destept am!
Si asa m-am calmat – da, e perfect ok sa vina Mos Craciun. Nu e nicio confuzie in capul copilului, stie ce e real si ce imaginar, chiar daca “magia” imaginatiei oamenilor are un loc important in copilarie.

duminică, 24 ianuarie 2010

Navingand printre superstitii

Meseria de parinte nu e deloc usoara. Necesita timp, rabdare, afectiune, intelegere si mai presus de orice ratiune. In definiv munca unui parinte nu se rezuma numai la a mentine in viata o fiinta ci are rolul de a o forma din toate punctele de vedere.
De cand am ramas insarcinata am fost asaltata de superstitii si sfaturi. Printre cele mai hilare(ca sa nu zic idioate) sfaturi vreau sa le prezint pe urmatoarele:
1)Cat timp esti insarcinata sa nu fac ecografii intrucat iradiez copilul.
Persoana care mi-a recomandat aceasta memorabila sursa de amuzament era la randul ei insarcinata si nu facea confuzie intre radiografie si ecografie, era pur si simplu ignoranta. Considera printre altele ca orice aduce cu medicina e doar o metoda de a sustrage bani de la naivi.
2)Sa nu fac sex cat timp sunt insarcinata pentru ca...si aici am auzit 2 variante
-"spurc" copilul
- risc sa ii deformez capul, memebrele, organele interne
3)Sa nu ma epilez cat timp sunt insarcinata, intrucat creste riscul de avort spontan
4)Sa nu mangai, sa nu tin langa mine sau, mai rau, pe burta mea o pisica pentru ca...o sa iasa bebelusul plin de par(asta pentru ca toti cei care ma cunosc ma stiu o impatimita a pisicilor)
5)Sa merg sa ma spovedesc/impartasesc la biserica daca vreau ca bebelusul sa fie sanatos, ca de nu...ei bine, de nu o sa iasa malformat, foarte bolnav sau chiar se va naste mort. Iar unele chiar mi-au recomandat aprinderea de lumanari, neaparat la vii
6)Arhicunoscutul indemn de a manca cat pentru 2
7)Sa nu mai port pantofi cu toc pentru ca atunci cand merg zgaltai copilul
8)Sa nu ma cert cu nimeni cat timp sunt insarcinata pentru ca o sa nasc un copil agitat
9)Sa nu fur nimic intrucat obiectul furat va aparea sub forma de pata pe trupul copilasului

Sunt doar cateva dintre minunatele sfaturi primite si daca cineva a fost asemeni mie victima unor astfel de povete e liber/libera sa ni le destainuie, macar sa ne mai destindem si noi.
Lasand ironia si glumele la o parte, majoritatea parintilor sunt victimele crezurilor de acest gen. Multi le urmeaza intocmai.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

A fi parinte rational

A fi parinte e usor. Privim in jurul nostru si vedem uimiti cum, copile care abia ajunse ori usor trecute de varsta pubertatii, devin mame. Cauzele sunt multiple. Educatia precara, inexistenta celor mai elementare notiuni de educatie sexuala, chiar si permanenta indoctrinare religioasa din familie si scoala, frica si rusinea, toate acestea concura la aparitia acestui fenomen.

A fi parinte responsabil e mai dificil. Trebuie sa le poti oferi copiilor tai tot ceea ce acestia au nevoie pentru o dezvoltare armonioasa atat a trupului cat si a capacitatilor intelectuale. Copii trebuie sa gaseasca in tine un sprijin, un prieten, un confident. Toate astea cer timp, rabdare, pasiune si dragoste.

A fi parinte rational e foarte greu. Pentru ca, pe langa responsabilitatile inerente rolului de parinte implicat in viata copiilor sai, iti asumi si menirea de a-l proteja de gunoaiele informationale cu care societatea il asalteaza intr-o multime de feluri.
Un parinte rational trebuie sa il faca pe copil sa viseze. Sa isi ridice capul spre nemarginirea stelelor atunci cand majoritatea celorlalti copii stau cu ochii intepeniti in colbul drumului. Sa realizeze ca lumea este atat de frumoasa, de complexa, de vie, incat intrece imaginatia oracarui potential zeu, fie el al desertului fie orice alta plasmuire mai veche ori mai noua.
Copilul trebuie sa isi lase curiozitatea nestavilita, sa isi isi lase inteligenta libera. Sa emita ipoteze. Sa pretuiasca de mic libertatea lui si a celorlalti, sa respecte viata si umanitatea. Si, daca are nevoie de modele, ii vei fi tu model, nu un oarecare sfant agatat pe perete. Iar drept eroi, ii poate avea pe cei mai buni dintre noi, pe oamenii multumita carora are o existenta in care principala sa grija nu va mai supravietuirea ci aceea de a se implini.

E norocos ca te are pe tine ca parinte. Esti rational si pretuiesti valorile umaniste. Fii demn de copilul tau. Aminteste-ti cat ti-a luat tie sa ajungi aici.
Cel mai adesea prin forte proprii si in urma unui proces de durata
Asa ca, mai presus de orice, draga parinte invata-l pe copilul tau cel mai important lucru: sa fie OM.

joi, 21 ianuarie 2010

Parinti rationali.

Oare ce înseamna un "părinte raţional"? Pentru mine a fi raţional înseamnă să recunosc faptul că nu sunt infailibilă, că nu știu totul și că învăț să cum fiu părinte pe măsura ce copilul crește, nu sunt pedagog, sunt un părinte care încă învață și care face încă o mulțime de greșeli.


Nu încerc să-mi îndoctrinez copii în ateism ci încerc să-i învaţ să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri, să fie sceptici. Îi las să meargă la biserică cu grădiniţa catolică la care sunt înschişi în lipsa unei gradiniţe publice, şi încerc să le răspund la întrebări făra să le ofer adevărul meu ca fiind absolut. Consider acest lucru ca pe o imunizare.


Tami, la 6 ani îl iubeşte pe Isus, sau mai bine spus îl iubeşte pe bebe Isus, despre naşterea căruia a aflat de la grădiniţa, şi ia această poveste exact ca ceea ce este - o poveste despre naşterea unui copil. Harry, la 4 ani este complet neinteresat de povestea asta dar este fascinat de Sfântul Duh pe seama căruia pune toate prostiile pe care le face.


Copiii nu sunt neapărat religioşi, nu se nasc aşa... noi îi transformăm după chipul şi asemănarea noastră.