miercuri, 31 martie 2010

Postul si prostul

In urma cu cateva zile, ma aflam in tramvai. Fara sa vreau am observat doi copii, baieti, cred ca unul in clasa a 2-a si unul printr-a 3-a. Erau cu ghiozdanele in spate, semn ca tocmai se intorceau de la scoala. Pana aici nimic anormal.
Peste vreo cateva minute, cel mic, cu lacrimi in ochi se ruga insistent de catre cel mare sa nu-i spuna maica-sii ca a mancat "de dulce". Huh? la 7 ani copilul e obligat sa manance mancare de post? Ei bine, ca sa nu incep sa judec prea aspru mama, ma gandesc ce zi e...poate o fi miercuri si astia mai postesc miercurea, vinerea si duminica(sper sa nu ma insele memoria). Ei bine era marti, nu era saptamana patimilor, era o zi din postul "mare".
Implorarile celui mic continuau, iar al mare, complet impasibil, ii replica ca daca vrea sa primeasca impartasania si implicit mantuirea trebuie sa tina tot postul, asa cum a zis ma-sa. Asadar, mama, model de conduita ordoxa isi obliga copii sa tina tot postul. Nu ma intriga atat de tare daca era vorba de niste persoana adulte care doresc sa manance iarba 40 de zile. In cele din urma sunt adulti si daca vor sa traiasca cu apa si paine e treaba lor. Dar cum poate fi normal sa iti obligi copii, la o varsta la care au nevoie de toati nutrientii pentru a se dezvolta in mod corespunzator? Nu inteleg de ce astfel de parinti nu sunt pedepsiti, in vreo forma sau alta. Din punctul meu de vedere, acel copil este abuzat. Poate eu vad situatia putin mai alarmanta decat ar vedea-o altii, insa oricum ar fi copiii trebuie sa se joace, sa mearga la scoala, sa formeze legaturi de prietenie, sa se uite la desene, sa manance sanatos...sa faca ceea ce ar trebui sa faca un copil.
Prin modelul asta se creeaza generatia viitoare de habotnici religiosi, prin metoda asta se nasc spalateii pe creier care nu sunt capabili sa ofere societatii nimic productiv.

4 comentarii:

  1. Pai asta e marea dilema, fiecare interpretam altfel abuzurile. Tie ti se pare abuz sa nu-i dai carne, lapte, oua timp de x saptamani la rand, parintele crede ca e recomandat, ca se "curateste" si se "mantuieste" "mai mult/bine". Eu consider ca si sa-l inveti ca undeva sus e un doamne-doamne care te priveste si stie ce gandesti si te vede in tot ce faci si te va pedepsi pt eternitate daca nu faci ce zice el ca e bine, e un abuz. Abuz care poate avea consecinte mult mai grave decat abuzurile fizice. Sa-i zici unui parinte credincios ca-i e interzis sa-si invete copilul despre dzeu, pai cred ca daca nu te-ar lua la bataie, ar zice cel putin ca esti posedat de diavol, ca habar n-ai pe ce lume traiesti, cum sa-i opresti copilul de la invatatura DREPTEI credinte?

    Din pacate insa, din punct de vedere legislativ, doar abuzurile fizice sunt pedepsite, cele mintale sunt privite probabil ca "ceva neimportant"... iar Constitutia spune clar ca e dreptul parintelui sa-si invete copilul tot ce crede el de cuviinta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca părinţi, atei sau nu, purtăm o mare reponsabilitate pentru copii noştri. Problema este că noi trebuie să îi pregătim pentru socieatatea lor, respectiv pentru ce va să vină, şi nu pentru societatea noastră, cea ce a fost. Dar decizia "cum" arată societatea viitoare este în funcţie de ceea ce "credem" noi, ca părinţi, că va fi.
    Unii sunt deja departe cu previziunea viitorului, cu doar o generaţie înainte de Apocalipsă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din punctul meu de vedere asta e "abuz fizic". Lipsirea de substante nutritive a unui copil ....

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa gandesc si eu. Un abuz nu trebuie sa lase neaparat vanatai. Psihicul unui copil e foarte fragil si e cel mai greu de "reparat".

    RăspundețiȘtergere